Centrul de Excelenta pentru Resurse Comunitare

Centrul de Excelenta pentru Resurse Comunitare Centrul de Excelență pentru Resurse Comunitare este o firmă de consultanță în management și afaceri, înființată în anul 2011.

SC CERC SRL este o firmă de consultanță în management și afaceri, scriere si implementare proiecte cu finantare nerambursabila si furnizor de formare profesionala acreditat. Centrul are specialiști cu peste 10 ani de experiență în realizarea și implementarea proiectelor cu finanțare europeană. În plus, centrul este și furnizor de formare profesională acreditat, autorizat în servicii de informare

și consiliere, plus mediere pe piata muncii, conform Legii 76/2002 și autorizat ca operator date cu caracter personal. Obiectivul principal al organizaţiei este realizarea de proiecte viabile care să corespundă cu solicitările clienților și cu cerințele programelor finanțate de Uniunea Europeană. Managementul de proiect este un proces care implică identificarea cerințelor proiectului, stabilirea obiectivelor proiectului, analiza riscurilor. În plus, managementul proiectelor include planificarea, punerea planului proiectului în acțiune și măsurarea performanței și a progresului. Pentru SC CERC SRL, este foarte important beneficiarul şi timpul său preţios, iar de aceea se vine în întâmpinarea acestuia cu o ofertă complexă pentru a minimiza pe cât posibil perioada pe care acesta o risipeşte în contactarea serviciilor de consultanță. Misiunea organizaţiei este de a însoţi clienţii de-a lungul întregului proces de punere în practică a ideii lor de investiţie: de la formularea ideii de proiect, până la final, când deja s-a concretizat investiția.

03/09/2026

ULTIMELE LOCURI LIBERE !

CURS GRATUIT DE FORMARE – BAIA MARE
„Operator introducere, validare și prelucrare date”, Specializare

NUMAI PENTRU ȘOMERI / PERSOANE AFLATE ÎN CĂUTAREA UNUI LOC DE MUNCĂ!

Ești în căutarea unui loc de muncă și vrei să dobândești competențe digitale utile, căutate pe piața muncii?

Te invităm să te înscrii la cursul gratuit de formare pentru „Operator introducere, validare și prelucrare date”, organizat în cadrul proiectului „Formare pentru Șanse Noi” – Cod MySMIS2021: 334127, proiect cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Educație și Ocupare 2021–2027 (PEO).
CURSUL ÎNCEPE ÎN LUNA Septembrie 2026
Loc desfășurare: BAIA MARE, STRADA CULTURII, NR 5, ETAJ 5, SALA 501.

Durata cursului: aproximativ 2 luni

BENEFICII:
* subvenție de participare – 900 lei;
* rechizite și materiale de studiu gratuite;
* laptop pus la dispoziție pe perioada cursurilor;
* formatori cu experiență în domeniul IT și formare profesională;
* certificat de absolvire recunoscut la nivel național.
* pachet alimentar la absolvirea cursului;
* pachet alimentar la angajare;
* consiliere și sprijin angajare / mediere pe piața muncii;

CONDIȚII DE PARTICIPARE:
Pentru a te înscrie, trebuie să îndeplinești următoarele condiții:
* să ai vârsta între 18 și 64 de ani
* să ai cel putin 10 clase absolvite
* să fii înscris(ă) la AJOFM ca persoană aflată în căutarea unui loc de muncă / șomer;
* să NU fii înscris(ă) in alte proiecte destinate persoanelor șomere/ inactive
* să prezinți documentele necesare pentru înscriere.
Elevii nu sunt eligibili.
COMPETENȚE DOBÂNDITE ÎN URMA CURSULUI:
În cadrul cursului de Operator Date, participanții vor dobândi competențe practice privind:
* introducerea și gestionarea datelor în aplicații informatice;
* verificarea și validarea informațiilor;
* utilizarea instrumentelor digitale pentru prelucrarea datelor;
* organizarea și administrarea bazelor de date;
* utilizarea eficientă a aplicațiilor de birou.
La finalul programului de formare, participanții vor susține evaluarea finală și vor obține certificat de absolvire recunoscut la nivel național.
DOCUMENTE NECESARE PENTRU ÎNSCRIERE:
* carte de identitate;
* certificat de naștere;
* certificat de căsătorie (pentru doamne);
* ultima diplomă de studii;
* adeverință AJOFM;
* extras de cont personal;
Program cursuri:
Cursurile se desfășoară fizic, după-amiaza, de la ora 17:00.

ÎNSCRIERI:
CONTACT:
0723714342 – ARDELEAN DANUȚ
[email protected]
ATENȚIE! LOCURI LIMITATE!

Formare pentru Șanse Noi
Cod MySMIS2021: 334127
Proiect cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Educație și Ocupare 2021–2027 (PEO).

🍰 O nouă cofetărie în Fărcașa — VanillArt!Pasiunea pentru dulciuri, descoperită încă din copilărie, a devenit realitate ...
25/08/2026

🍰 O nouă cofetărie în Fărcașa — VanillArt!
Pasiunea pentru dulciuri, descoperită încă din copilărie, a devenit realitate pentru Carina Dunca! 🎉 Recent, cofetăria VanillArt din Fărcașa și-a deschis oficial porțile, iar zeci de invitați au sărbătorit alături de ea acest moment special.
Drumul Carinei este dovada că o pasiune, susținută prin muncă și determinare, poate deveni o afacere de succes. Visul ei a prins contur cu sprijinul proiectului „Manager Social pentru Mediul Rural", ID proiect 311633, dedicat întreprinderilor sociale din mediul rural. 💪
Îi urăm mult succes Carinei și cofetăriei VanillArt! 🧁


☕ Bistro HMC, o nouă afacere de familie în Copalnic Mănăștur!
De la o carieră în sistemul bancar la liniștea de la țară — aceasta este povestea lui Marius-Cornel Haranguș, care și-a urmat visul și a deschis Bistro HMC! 🌳
Situat lângă o livadă de nuci, într-un colț retras și liniștit, bistro-ul oferă mâncare tradițională, platouri pentru diverse ocazii sau pur și simplu o cafea în liniște. La deschidere au fost prezenți familia, vecinii și reprezentanți ai autorităților locale, alături de familia Haranguș la acest nou început. 🍽️
O afacere construită cu multă muncă și suflet, pusă la punct cu sprijinul proiectului „Manager Social pentru Mediul Rural", ID proiect 311633.
Le urăm mult succes! 🙌

S-a finalizat grupa 4 a cursului de Competență digitală la RozavleaÎn data de 18 iunie 2026, la Rozavlea, s-a finalizat ...
22/08/2026

S-a finalizat grupa 4 a cursului de Competență digitală la Rozavlea

În data de 18 iunie 2026, la Rozavlea, s-a finalizat grupa 4 a cursului de Competență digitală, siguranță pe internet și securitate cibernetică, organizat în cadrul proiectului „Forța de Muncă a Viitorului: Formare Profesională Digitală”, Cod MySMIS2021: 330188, proiect cofinanțat de Uniunea Europeană prin Programul Educație și Ocupare 2021–2027.
Cursul s-a desfășurat la Biblioteca Rozavlea și a reunit angajați din mediul privat interesați să își dezvolte competențele digitale și să folosească mai eficient tehnologia în activitatea profesională.
Pe parcursul programului de formare, participanții au avut ocazia să își îmbunătățească abilitățile privind utilizarea instrumentelor digitale, lucrul cu documente și aplicații de birou, comunicarea online, gestionarea informațiilor digitale și utilizarea responsabilă a internetului.
O atenție deosebită a fost acordată siguranței în mediul online. Participanții au discutat și au exersat teme legate de protejarea datelor personale, utilizarea parolelor sigure, recunoașterea mesajelor suspecte, evitarea riscurilor din mediul digital și adoptarea unui comportament responsabil pe internet.
Prin finalizarea acestei grupe, proiectul contribuie la creșterea nivelului de competențe digitale în rândul angajaților din mediul privat și sprijină adaptarea acestora la cerințele actuale ale pieței muncii. Competențele dobândite pot fi aplicate direct în activitatea de zi cu zi, indiferent de domeniul în care participanții își desfășoară activitatea.
Înscrierile continuă pentru cursurile viitoare!
Angajații din mediul privat care doresc să își dezvolte competențele digitale se pot înscrie în continuare la programele de formare organizate prin proiect. Cursurile sunt gratuite pentru participanții eligibili și includ activități practice, materiale de formare și sprijin din partea formatorilor.
Proiectul oferă oportunități de formare în domenii precum competențe digitale, siguranță online, securitate cibernetică, inteligență artificială, social media și marketing digital, protejarea datelor personale și alte tematici relevante pentru economia digitală.
Persoanele interesate sunt invitate să contacteze echipa de proiect pentru informații privind eligibilitatea, documentele necesare, calendarul grupelor viitoare și condițiile de participare.
Pentru informații suplimentare privind înscrierea și participarea la cursuri:
📧 [email protected]
📞 0771 711 069
🌐 cerc-consultanta.ro/fortaviitorului
📱 facebook.com/fortaviitorului
Investește în viitorul tău profesional și dezvoltă-ți competențele digitale gratuit!
Titlu proiect: Forța de Muncă a Viitorului: Formare Profesională Digitală
Cod MySMIS2021: 330188
Beneficiar: Centrul de Excelență pentru Resurse Comunitare SRL
Proiect cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Educație și Ocupare 2021–2027

Două seminarii de informare organizate în luna iunie în cadrul proiectului „Forța de Muncă a Viitorului: Formare Profesi...
21/08/2026

Două seminarii de informare organizate în luna iunie în cadrul proiectului „Forța de Muncă a Viitorului: Formare Profesională Digitală”

În luna iunie 2026, Centrul de Excelență pentru Resurse Comunitare SRL a continuat campania de informare și promovare a formării profesionale continue în domeniul digital, prin organizarea a două seminarii dedicate angajaților și angajatorilor interesați de oportunitățile oferite prin proiectul „Forța de Muncă a Viitorului: Formare Profesională Digitală”, Cod MySMIS2021 330188.
Primul seminar s-a desfășurat în data de 1 iunie 2026, în localitatea Mara, comuna Desești, județul Maramureș, iar cel de-al doilea a avut loc în data de 12 iunie 2026, la MIRAL COM SRL, Jibou, str. Stadionului nr. 35, județul Sălaj. Ambele evenimente au avut o durată de câte două ore și au urmărit creșterea gradului de informare privind beneficiile formării profesionale continue și dezvoltarea competențelor digitale.
La cele două seminarii au participat în total 42 de persoane din publicul vizat, respectiv 19 persoane la Mara și 23 de persoane la Jibou, alături de membrii echipei de implementare. Au fost prezenți și angajatori locali interesați să sprijine participarea propriilor angajați la programele de formare digitală.
În cadrul întâlnirilor, participanților le-au fost prezentate obiectivele și activitățile proiectului, importanța participării la programe de Formare Profesională Continuă – FPC, condițiile generale de eligibilitate, beneficiile oferite prin proiect și documentele necesare pentru înscriere.
Un accent important a fost pus pe rolul competențelor digitale în activitatea profesională actuală și pe necesitatea adaptării angajaților la schimbările tehnologice de pe piața muncii. Participanții au avut posibilitatea de a adresa întrebări echipei proiectului și de a primi informații concrete privind procesul de înscriere și participarea la viitoarele programe de formare.
În cadrul ambelor seminarii au fost distribuite materiale informative și de promovare, iar participanții au completat chestionare de feedback. Au fost utilizate mape de eveniment, pliante, banner și roll-up, fiind asigurată totodată vizibilitatea proiectului și a finanțării prin Programul Educație și Ocupare 2021–2027.
Interes pentru înscriere și pentru dezvoltarea competențelor digitale
Rezultatele celor două evenimente au confirmat interesul angajaților pentru participarea la programele de formare oferite prin proiect. Au fost înregistrate solicitări de înscriere din partea mai multor persoane, acestea urmând să parcurgă etapa de verificare și selecție pentru includerea în grupul-țintă.
Feedback-ul primit a evidențiat interesul pentru programe de formare aplicată și flexibilă, care să permită dobândirea unor competențe utile direct la locul de muncă.
Organizarea seminariilor de la Mara și Jibou reprezintă încă un pas în dezvoltarea campaniei de informare derulate în cadrul A1.1 – Informarea, evaluarea inițială, selectarea și evidența grupului țintă, contribuind la apropierea proiectului de angajați și angajatori și la identificarea persoanelor interesate să își dezvolte competențele digitale.
Înscrierile pentru programele de formare continuă! Angajații eligibili din mediul privat sunt invitați să solicite informații privind cursurile disponibile și condițiile de participare.
Proiect cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Educație și Ocupare 2021–2027 (PEO).

21/08/2026

Înscrieri pentru cursul gratuit „Operator introducere, validare și prelucrare date” – Grupa 1, Jibou

În cadrul proiectului „Forța de Muncă a Viitorului: Formare Profesională Digitală”, Cod MySMIS2021 330188, implementat de Centrul de Excelență pentru Resurse Comunitare SRL, continuă activitățile de formare profesională destinate angajaților din mediul privat.
Începând cu data de 21 iulie 2026, la MIRAL COM SRL, Jibou, județul Sălaj, va începe Grupa 1 a cursului „Operator introducere, validare și prelucrare date” – OIVPD, program de formare cu o durată totală de 180 de ore.
Angajații MIRAL COM SRL care îndeplinesc condițiile de eligibilitate și doresc să participe se pot înscrie la curs.
Programul este conceput pentru dezvoltarea unor competențe practice necesare în activitatea profesională actuală, în special în ceea ce privește utilizarea instrumentelor digitale, introducerea și organizarea informațiilor, verificarea și validarea datelor, prelucrarea acestora și utilizarea tehnologiei într-un mod eficient și responsabil.
Participarea la curs oferă angajaților oportunitatea de a-și dezvolta abilități care pot fi utilizate direct la locul de muncă și de a se adapta mai ușor cerințelor unui mediu profesional tot mai digitalizat. Proiectul urmărește tocmai sprijinirea angajaților din mediul privat pentru dobândirea și consolidarea competențelor digitale necesare pe piața muncii actuale.
Cine se poate înscrie?
Cursul se adresează persoanelor angajate în mediul privat, eligibile în cadrul proiectului, care au minimum 10 clase absolvite. Condițiile de eligibilitate sunt verificate de echipa proiectului înainte de înregistrarea persoanei în grupul-țintă.
Pentru înscriere sunt solicitate, conform procedurii proiectului, documente precum cartea de identitate, certificatul de naștere, certificatul de căsătorie – dacă este cazul, ultima diplomă de studii, extrasul de cont și documentele de la angajator necesare verificării eligibilității.
Participarea este GRATUITĂ
Angajații eligibili înscriși în proiect beneficiază de participare gratuită la cele 180 de ore de formare, iar conform condițiilor programului sunt prevăzute:
• subvenție în valoare de 900 lei;
• hrană;
• rechizite și materiale necesare formării;
• pregătire asigurată de formatori cu experiență.
Cursul include activități teoretice și practice, iar participanții vor putea dobândi cunoștințe și abilități utile pentru lucrul cu informații și documente în format digital și pentru desfășurarea mai eficientă a activităților profesionale.
Data începerii cursului: 21 iulie 2026
Locație: MIRAL COM SRL – Jibou, județul Sălaj
Durata: 180 ore
Curs: Operator introducere, validare și prelucrare date – Grupa 1
Participarea: GRATUITĂ
Angajații MIRAL COM SRL interesați sunt invitați să solicite informații și să transmită documentele necesare pentru verificarea eligibilității și înscrierea în proiect. Locurile sunt limitate.
Informații și înscrieri: Dana Lucaci, Telefon: 0755 941 303, E-mail: [email protected]
Proiect cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Educație și Ocupare 2021–2027 (PEO).

Înscrieri deschise pentru cursul gratuit „Inteligență Artificială” – Grupa 2În cadrul proiectului „Forța de Muncă a Viit...
21/08/2026

Înscrieri deschise pentru cursul gratuit „Inteligență Artificială” – Grupa 2

În cadrul proiectului „Forța de Muncă a Viitorului: Formare Profesională Digitală”, Cod MySMIS2021 330188, implementat de Centrul de Excelență pentru Resurse Comunitare SRL – CERC SRL, continuă programele gratuite de formare profesională destinate angajaților din regiunea Nord-Vest. În perioada 21–24 august 2026 va fi organizată Grupa 2 a cursului „Inteligență Artificială”, la Pensiunea Casa de la Mara, comuna Desești, localitatea Mara nr. 213, județul Maramureș.
Cursul se adresează angajaților eligibili interesați să își dezvolte competențele digitale și să descopere modalități practice de utilizare a tehnologiilor bazate pe inteligență artificială în activitatea profesională. Conform modelului utilizat pentru grupa anterioară, programul este organizat pe parcursul a 4 zile și urmărește dezvoltarea unor competențe digitale avansate, cu accent pe aplicabilitatea inteligenței artificiale.
Ce vor învăța participanții?
Pe parcursul programului de formare vor fi abordate teme precum:
• principiile de bază ale inteligenței artificiale și principalele sale aplicații;
• introducere în algoritmi de machine learning și rețele neuronale;
• exemple practice de utilizare a inteligenței artificiale în business, marketing, industrie și activitatea de zi cu zi;
• utilizarea unor instrumente digitale accesibile pentru inițierea în AI;
• modalități prin care soluțiile bazate pe inteligență artificială pot sprijini activitatea profesională;
• elemente de etică, responsabilitate și utilizare corectă a inteligenței artificiale.
Cursul va avea un caracter aplicat, astfel încât participanții să poată înțelege nu doar conceptele teoretice, ci și modul în care instrumentele de inteligență artificială pot fi integrate în activitatea curentă, pentru organizarea mai eficientă a informațiilor, automatizarea unor sarcini și îmbunătățirea proceselor de lucru.
Participarea la curs este gratuită pentru persoanele eligibile. Pe durata programului sunt asigurate:
• cazarea la Pensiunea Casa de la Mara;
• mesele pentru participanții înscriși;
• acces la formatori specializați și resurse actualizate;
• posibilitatea de a interacționa și de a face schimb de experiență cu alți profesioniști;
• sprijin pentru aplicarea la locul de muncă a competențelor dobândite;
• certificare la finalizarea programului, conform condițiilor cursului.

Prin acest program, proiectul sprijină angajații să țină pasul cu transformările digitale și să dobândească abilități relevante pentru o piață a muncii în care utilizarea instrumentelor bazate pe inteligență artificială devine din ce în ce mai importantă.
Locurile sunt limitate! Persoanele interesate sunt invitate să contacteze echipa proiectului pentru verificarea eligibilității și înscriere.
Pentru informații și înscrieri:
Telefon: 0771 711 069
E-mail: [email protected]
Proiect cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Educație și Ocupare 2021–2027 (PEO).

Seminar de informare privind importanța participării la formarea profesională continuă – Mara, 17 iulie 2026În data de 1...
21/08/2026

Seminar de informare privind importanța participării la formarea profesională continuă – Mara, 17 iulie 2026

În data de 17 iulie 2026, în localitatea Mara, județul Maramureș, a fost organizat un nou seminar de informare în cadrul proiectului „Forța de Muncă a Viitorului: Formare Profesională Digitală”, Cod MySMIS2021 330188.
Evenimentul a fost desfășurat în cadrul activității A1.1 – Informarea, evaluarea inițială, selectarea și evidența grupului țintă și a avut ca obiectiv principal informarea persoanelor interesate cu privire la importanța participării la Formarea Profesională Continuă – FPC în domeniul digital, precum și prezentarea condițiilor de acces și participare în proiect.
La seminar au participat 22 de persoane, cărora le-au fost prezentate obiectivele proiectului, oportunitățile de formare disponibile, avantajele dezvoltării competențelor digitale și modalitatea de înscriere în grupul-țintă.
În cadrul întâlnirii au fost discutate aspecte referitoare la importanța actualizării permanente a competențelor profesionale, în special într-un context în care digitalizarea influențează tot mai mult activitatea de zi cu zi a angajaților. Participanții au primit informații privind condițiile generale de eligibilitate, etapele de înscriere și documentele necesare pentru participarea la activitățile proiectului.
Pentru buna desfășurare a evenimentului au fost pregătite în prealabil agenda seminarului, invitația, lista invitaților, raportul de transmitere a invitațiilor și raportul de organizare a evenimentului, iar persoanele identificate ca potențiali beneficiari au fost invitate să participe.
Pe parcursul seminarului a fost asigurată și distribuirea materialelor de informare și promovare aferente campaniei. Astfel, au fost distribuite 22 de seturi de materiale de promovare, câte un set pentru fiecare participant, contribuind la prezentarea clară și unitară a oportunităților oferite prin proiect.
În urma activității desfășurate au fost obținute următoarele rezultate în cadrul A1.1:
• 1 seminar/sesiune de informare organizat(ă);
• 22 de participanți la activitatea de informare;
• 1 listă de prezență;
• 1 raport de organizare a seminarului;
• 22 de seturi de materiale de promovare distribuite participanților;
• continuarea activității de informare și atragere a potențialilor membri ai grupului-țintă.
Evenimentul a oferit participanților posibilitatea de a adresa întrebări și de a primi informații concrete despre participarea la cursurile și activitățile proiectului, contribuind astfel la creșterea gradului de conștientizare privind beneficiile formării profesionale continue și ale dezvoltării competențelor digitale.
Prin astfel de acțiuni, proiectul continuă să sprijine angajații din mediul privat în procesul de dezvoltare profesională și adaptare la cerințele actuale ale pieței muncii.
Titlu proiect: „Forța de Muncă a Viitorului: Formare Profesională Digitală”
Cod MySMIS2021: 330188
Beneficiar: Centrul de Excelență pentru Resurse Comunitare SRL
Proiect cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Educație și Ocupare 2021–2027 (PEO).

A început cursul „Operator introducere, validare și prelucrare date” – Grupa 1, la MIRAL COM SRL JibouÎn data de 21 iuli...
21/08/2026

A început cursul „Operator introducere, validare și prelucrare date” – Grupa 1, la MIRAL COM SRL Jibou

În data de 21 iulie 2026, în cadrul proiectului „Forța de Muncă a Viitorului: Formare Profesională Digitală”, Cod MySMIS2021 330188, a început Grupa 1 a cursului „Operator introducere, validare și prelucrare date” – OIVPD, organizată pentru 23 de angajați ai MIRAL COM SRL din Jibou, județul Sălaj.
Programul de formare are o durată totală de 180 de ore și urmărește dezvoltarea competențelor profesionale necesare pentru utilizarea instrumentelor digitale, introducerea, validarea și prelucrarea datelor, precum și pentru adaptarea angajaților la cerințele unui mediu de lucru tot mai digitalizat. Durata de 180 de ore și obiectivele generale ale programului sunt prevăzute și în materialele de promovare ale cursului.
Cursul se desfășoară în Jibou, cu participarea angajaților MIRAL COM SRL, cărora le este oferită posibilitatea de a-și consolida cunoștințele și abilitățile necesare în activitatea profesională curentă.
Pe parcursul celor 180 de ore, participanții vor parcurge activități de pregătire teoretică și practică, cu accent pe utilizarea eficientă a informațiilor și documentelor în format digital, organizarea și verificarea datelor și folosirea responsabilă a instrumentelor digitale.
Prin demararea acestei grupe, proiectul continuă să sprijine angajații din mediul privat în dezvoltarea unor competențe adaptate cerințelor actuale ale pieței muncii. Formarea profesională digitală contribuie atât la creșterea nivelului de pregătire al angajaților, cât și la îmbunătățirea modului în care tehnologia este utilizată în activitatea de zi cu zi. Proiectul urmărește tocmai dezvoltarea competențelor digitale ale angajaților și adaptarea acestora la transformările tehnologice.
Participarea la program este gratuită pentru persoanele eligibile, iar în cadrul proiectului sunt asigurate activitățile de formare, materialele necesare și sprijinul formatorilor. Pentru cursul OIVPD sunt prevăzute, conform materialelor de informare, și beneficii precum subvenție în valoare de 900 lei, hrană și rechizite.
Le dorim succes celor 23 de angajați MIRAL COM SRL care au început această etapă de formare și cât mai multe competențe utile, care să poată fi aplicate direct în activitatea profesională!
Titlu proiect: „Forța de Muncă a Viitorului: Formare Profesională Digitală”

Cod MySMIS2021: 330188
Beneficiar: Centrul de Excelență pentru Resurse Comunitare SRL
Proiect cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Educație și Ocupare 2021–2027 (PEO).

06/08/2026

ANUNȚ
CURS GRATUIT DE FORMARE – BAIA MARE
„Operator introducere, validare și prelucrare date”, Specializare

NUMAI PENTRU ȘOMERI / PERSOANE AFLATE ÎN CĂUTAREA UNUI LOC DE MUNCĂ!

Ești în căutarea unui loc de muncă și vrei să dobândești competențe digitale utile, căutate pe piața muncii?
Te invităm să te înscrii la cursul gratuit de formare pentru „Operator introducere, validare și prelucrare date”, organizat în cadrul proiectului „Formare pentru Șanse Noi” – Cod MySMIS2021: 334127, proiect cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Educație și Ocupare 2021–2027 (PEO).
CURSUL ÎNCEPE ÎN LUNA Septembrie 2026
Loc desfășurare: BAIA MARE, STRADA CULTURII, NR 5, ETAJ 5, SALA 501.
Durata cursului: aproximativ 2 luni
BENEFICII:
* subvenție de participare – 900 lei;
* rechizite și materiale de studiu gratuite;
* laptop pus la dispoziție pe perioada cursurilor;
* formatori cu experiență în domeniul IT și formare profesională;
* certificat de absolvire recunoscut la nivel național.
* pachet alimentar la absolvirea cursului;
* pachet alimentar la angajare;
* consiliere și sprijin angajare / mediere pe piața muncii;

CONDIȚII DE PARTICIPARE:
Pentru a te înscrie, trebuie să îndeplinești următoarele condiții:
* să ai vârsta între 18 și 64 de ani;
* să ai cel putin 10 clase absolvite
* să fii înscris(ă) la AJOFM ca persoană aflată în căutarea unui loc de muncă / șomer;
* să NU fii înscris(ă) in alte proiecte destinate persoanelor șomere/ inactive
* să prezinți documentele necesare pentru înscriere.
COMPETENȚE DOBÂNDITE ÎN URMA CURSULUI:
În cadrul cursului de Operator Date, participanții vor dobândi competențe practice privind:
* introducerea și gestionarea datelor în aplicații informatice;
* verificarea și validarea informațiilor;
* utilizarea instrumentelor digitale pentru prelucrarea datelor;
* organizarea și administrarea bazelor de date;
* utilizarea eficientă a aplicațiilor de birou.
La finalul programului de formare, participanții vor susține evaluarea finală și vor obține certificat de absolvire recunoscut la nivel național.
DOCUMENTE NECESARE PENTRU ÎNSCRIERE:
* carte de identitate;
* certificat de naștere;
* certificat de căsătorie (pentru doamne);
* ultima diplomă de studii;
* adeverință AJOFM;
* extras de cont personal;
Program cursuri:
Cursurile se desfășoară fizic, după-amiaza, de la ora 17:00.

OBLIGAȚIE IMPORTANTĂ:
Participarea la curs presupune obligativitatea ca absolvenții cursului să își găsească un loc de muncă până la finalul proiectului (noiembrie 2027).
Acest aspect este foarte important și trebuie asumat de fiecare participant la momentul înscrierii.
ÎNSCRIERI:
CONTACT:
0723714342 – ARDELEAN DANUȚ
[email protected]
ATENȚIE! LOCURI LIMITATE!

Formare pentru Șanse Noi
Cod MySMIS2021: 334127
Proiect cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Educație și Ocupare 2021–2027 (PEO).

INVITAȚIEStimați colaboratori, formatori, absolvenți și membri ai echipei de proiect,Avem deosebita plăcere de a vă invi...
03/08/2026

INVITAȚIE
Stimați colaboratori, formatori, absolvenți și membri ai echipei de proiect,
Avem deosebita plăcere de a vă invita să participați la Conferința multiregională de diseminare a bunelor practici și a rezultatelor obținute în urma vizitelor de studiu, organizată cu prilejul încheierii proiectului „ProfesioNex”, cod MySMIS2021 312336.
Evenimentul va avea loc marți, 4 august 2026, începând cu ora 17:00, la Hotel Mara, B-dul Unirii nr. 11, etajul 1, Sala Diamond, Baia Mare, județul Maramureș.
Conferința reprezintă un moment important de bilanț, în cadrul căruia vor fi prezentate rezultatele proiectului, experiențele acumulate, bunele practici identificate și concluziile rezultate în urma vizitelor de studiu. De asemenea, evenimentul va evidenția contribuția colaboratorilor, formatorilor, absolvenților și a membrilor echipei de proiect la desfășurarea cu succes a activităților și la atingerea obiectivelor asumate.
Ne-ar face o deosebită plăcere să marcăm împreună finalizarea acestui proiect, desfășurat prin implicare, cooperare și profesionalism.
Evenimentul este organizat de SC Centrul de Excelență pentru Resurse Comunitare SRL, în calitate de solicitant, împreună cu SC Hexalina Com SRL, partener în cadrul proiectului.
Pentru confirmarea participării și informații suplimentare, vă rugăm să ne contactați la numărul de telefon 0771 711 069 sau la adresa de e-mail [email protected].
Vă așteptăm cu drag!

Address

Strada Culturii, Nr 5, Etaj 6, Sala 601
Baia Mare

Opening Hours

Monday 08:00 - 15:00
Tuesday 08:00 - 17:00
Wednesday 08:00 - 15:00
Thursday 08:00 - 15:00
Friday 08:00 - 17:00

Telephone

004-0745318089

Alerts

Be the first to know and let us send you an email when Centrul de Excelenta pentru Resurse Comunitare posts news and promotions. Your email address will not be used for any other purpose, and you can unsubscribe at any time.

Contact The Business

Send a message to Centrul de Excelenta pentru Resurse Comunitare:

Shortcuts

Share