26/09/2026
Ps: opresc comentariile ca si de insulte sunt si mai satula! 🙈
Postarea aceasta este pentru oamenii din transporturi care privesc spre luna octombrie cu teama că își vor pierde locul de muncă…
Mă gândesc la șoferul care se întreabă cm își va plăti ratele. La omul din service, din dispecerat sau din birou care are acasă o familie ce depinde de salariul lui. Pentru ei, fiecare schimbare anunțată nu este o știre. Este încă o noapte în care nu pot dormi liniștiți.
Am obosit să încerc să țin pasul cu schimbările legislative care vin din toate părțile. Să respectăm fiecare regulă, să plătim tot ce avem de plătit și să avem grijă de oamenii noștri. De multe ori, în încercarea de a-i pune pe toți ceilalți pe primul loc, m-am pus pe mine ultima.
La Jilăveanu Transcom, oamenii sunt ascultați și respectați. Știu cât de greu este să stai săptămâni întregi într-o cabină, departe de casă. Munca șoferilor merită respect în fiecare zi, nu doar când locurile lor de muncă ajung în pericol.
Lucrez în transporturi de mulți ani. Nu sunt doar omul din spatele calculatorului. Sunt omul la care angajații mei au putut veni cu o problemă și omul pe care mulți dintre cei care au lucrat la noi s-au putut baza.
Tocmai de aceea mă dor vorbele aruncate despre firma mea de oameni care știu cât am făcut pentru ei. Când auziți o acuzație, uitați-vă și la cel care o spune. Unii vorbesc foarte tare despre ce pretind că li s-a luat, dar tac despre ce au luat ei și despre încrederea pe care au încălcat-o.
Astăzi, însă, gândul meu este la oamenii serioși din transporturi. La cei care au muncit cinstit și care nu știu ce le va aduce octombrie. Voi nu sunteți o cifră într-un calcul de costuri. Sunteți oamenii care au ținut această industrie în mișcare. Și meritați să fiți auziți înainte să fie prea târziu…