12/06/2025
În urmă cu vreo trei sau patru ani, am decis să fac ordine lună în vechiul atelier al tatălui meu.
Mai făcusem de câteva ori ordine lună și tot dezordine rămăsese, așa că mi-am dat seama că până nu voi arunca absolut tot, nu voi avea atelierul ăla frumos pe care îl vedeam eu în poze și în imaginația mea.
Scule ruginite, șuruburi la fel, chei decalibrate, strâmbe, rupte, dulăpioare de salon de spital ruginite, cuie îndoite, ciocane cu mânerul înnădit, toate aveau să ajungă la fier vechi.
Pe toate le-a adunat tata și nu s-a îndurat să le arunce. Parcă îl și aud: "Ăsta poate mai trebuie", "asta dacă-i pun o coadă e ca nouă", "ăsta merge vopsit" etc.
Eu aveam să scap de toate.
M-am apucat de treabă și am început să fac o grămadă mare în curte, dar în scurt timp m-am trezit sortând din lucrurile pe care eram decis să le arunc.
"Ăsta poate mai trebuie", "asta dacă-i pun o coadă e ca nouă", "ăsta merge vopsit" etc.
La final, aveam o grămăjoară mică cu lucruri de aruncat și una mare cu cele de păstrat. Iar nu rezolvasem nimic, iar între timp ajunsese la mine și un vecin cu o dubă care să ducă lucrurile la fier vechi.
"Apăi așa nu faci nici tu nimic, dacă nu le arunci pe toate" mi-a zis el răzând.
Probabil și de rușinea lui că îl chemasem degeaba, am decis pe loc să arunc tot. Am început să mut lucruri din grămada mare în grămada mică.
Arunc, arunc, arunc, asta o arunc, și pe asta o arunc.
Am ajuns apoi la o menghină mare de banc, una românească, de 150 mm, puțin ruginită și ea, dar funcțională. De ani de zile fusese pe bancul de lucru.
Pe asta nu mă îndur să o arunc, asta chiar e țapănă.
-Aruncă, mă, tot, dacă tot te-ai apucat! Îti iei o menghină faină nouă dacă chiar îți trebuie.
-Hai, în dubă cu ea, să nu o mai văd, că iar mă sucesc.
Duba a plecat aproape plină, iar atelierul meu era în sfârșit gol și mi-l puteam amenaja cm doream. L-am și sunat pe taică'meu să-i zic.
-Ai aruncat tot??
-Tot!
-Și bidoanele alea a lu' mă-ta?
-Și alea!
-Te omoară aia! Ai aruncat și menghina de pe banc?
-Cu tot cu banc!
-Vai de curu' tău! Tu știi cât costă o menghină d-aia? Când o să vezi cât e una o să îți vină să-ți prinzi c**iele în menghină, noroc că nu mai ai una.
După ce am închis cu tata, l-am sunat pe Vasile, vecinul meu cu duba.
-Vasile, plânge tata după menghina aia, sper că nu ai aruncat-o deja.
-Ohooo, am aruncat-o deja!
La vreo patru ani distanță, mi-a venit cheful să-mi amenajez atelierul. Mi-am construit singur un banc țapăn din lemn, cu blat de osb de 22 și tego peste osb. Am montat panouri de scule pe pereți, mi-am cumpărat scule noi, chei cromate și faine.
Pe banc lipsea totuși o menghină. Ajuns în magazin, am văzut una aproape la fel de mare cât a mea, dar ceva mai mică și nu așa țapănă. Costa 1700 de lei.
Mi-a venit să-mi prind co**le în menghină. Noroc că nu puteam face asta în magazin, iar acasă nu aveam una.
Mi-a venit apoi ideea să mă duc sâmbătă la târgul de vechituri. Are loc chiar în cartierul unde locuiesc.
La un moment dat, printre tot felul de lucruri, am zărit o menghină mare, fix ca a mea, românească. Ba chiar am studiat-o atent și m-am întrebat dacă nu cumva e menghina tatălui meu.
L-am întrebat pe omul de acolo cât vrea pe ea.
-700 de lei.
-Pfoaaai, e cam mult! I-am zis destul de abătut și am dat să plec.
-Stai! Hai că ți-o dau cu 600 că te cunosc. Avem și un prieten comun.
-Ce prieten?
-Pe Vasile, are el o dubă, stă aici în cartier.
