08/09/2026
Binecuvântare pentru un nou an şcolar la Seminarul Teologic ”Sf. Andrei”
Astăzi, 7 septembrie 2026, la Seminarul Teologic Ortodox „Sfântul Andrei“ din Galaţi a avut loc festivitatea de deschidere a noului an şcolar.
Evenimentul a debutat cu săvârşirea Sfintei Liturghii în Capela instituţiei de învăţământ, de către un sobor de preoţi, în prezenţa Înaltpreasfinţitului Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos.
La momentul cuvenit, foarte mulţi copii au fost împărtăşiţi cu Sfintele Taine.
După Sfânta Liturghie, Arhiepiscopul Dunării de Jos a săvârşit slujba de Te-Deum, în prezenţa cadrelor didactice, a elevilor şi a părinţilor.
Între cei 535 de elevi înscrişi în acest an la Seminarul gălăţean s-au aflat şi elevii din clasele primare şi gimnaziale, plini de entuziasm şi de bucuria revederii colegilor, profesorilor şi a şcolii pe care o îndrăgesc foarte mult.