06/01/2026
In fiecare an Aeroclubul Romaniei prin diviziile teritoriale desfasoara activitati de instruire pentru tinerii intre 15 si 23 de ani. Aceste activitati au loc peste tot in tara chiar si la Deva, Arad sau Caransebes. Nu si la Timisoara unde Consiliul judetean Timis prin conducatorii sai vremelnici nu pierd nici o ocazie pentru a disemina mesaje rau intentionate despre activitatile aeronautice desfasurate la Aerodromul Cioca. Ba ca ele nu exista ba ca acestea nu reprezinta nici un interes public. Sunt mai bine de zece ani de cand am intreprins demersuri in vederea inceperii activitatii Aeroclubul României la Cioca, institutie care prin conducerea sa si-a manifestat sprijinul pentru aceasta initiativa insa decizia finala a fost blocata an de an cu sarguinta de reprezentantii Consiliul Judetean Timis. Cata vreme interesele imobiliare vor avea tractiune mai mare decat activitatile didactice destinate tinerilor in agenda decidentilor politici, se vor turna blocuri din beton peste intreaga mostenire de patrimoniu lasata cu buna credinta de generatii.
Începând cu 5 ianuarie 2026, Aeroclubul României vă așteaptă pentru înscrierea la cursurile gratuite de zbor cu planorul, avionul ultraușor, balon cu aer cald și salt cu parașuta, cât și pentru înscrierea la cursurile de PPL(A)!
🔹 Perioada înscrierilor:
05 ianuarie 2026 - 06 februarie 2026
🔹 Ce cursuri vă oferim?
- Obținerea licenței de pilot de planor
- Obținerea licenței de pilot de aeronave ultraușoare motorizate
- Obținerea licenței de pilot balon cu aer cald
- Obținerea licenței de parașutist
- Obținerea licenței PPL - Private Pilot Licence (doar pe bază de contract)
🔹 Cine poate aplica?
Tinerii cu vârsta între 15 ani (împliniți) și 23 de ani (neîmpliniți) sunt eligibili pentru cursurile gratuite de pilot planor/aeronave ultraușoare/parașutist, în limita locurilor disponibile la fiecare Aeroclub Teritorial.
Activitatea de zbor la disciplina planorism poate începe de la vârsta de 15 ani, iar la celelalte discipline, începând cu împlinirea vârstei de 16 ani.
Tinerii cu vârsta între 18 ani (împliniți) și 23 ani (neîmpliniți) și care dețin permis de conducere
(categoria B) sunt eligibili pentru cursurile gratuite de pilot balon cu aer cald.
Persoanele ce nu se încadrează pentru cursurile gratuite pot opta pentru parcurgerea oricărui curs, contra cost.
Pentru informații complete despre condițiile de înscriere, documentele necesare și locațiile cursurilor, vizitează site-ul nostru (link în primul comentariu).
Vă așteptăm la zbor!